Inca un post nervos

Viata e ca un salt in apa. Depinde doar de tine daca inveti sa inoti si te ridici la suprafata sau daca preferi sa te scufunzi catre abis. Eu in momentul asta inot, dar mai iau si cate o gura zdravana de apa. Mda…tipic mie. Sunt inca sub influenta vestilor nu tocmai bune din ultima vreme, asa ca scriu intr-o nota pesimista. A aparut insa astazi ceva care ar putea sa-mi mai dea sperante ca "soarele va mai rasari si pe strada mea". Si chiar cred cu tarie ca lucrurile se vor schimba in bine pt ca m-am saturat sa aud spunandu-mi-se "toate la timpul lor". Poate ca nu mai am timp atat de mult!

Ce mi-a stricat cheful? Credinta mea in oameni.

Prietenia, la fel ca si dragostea, este un lucru trecator. In ziua de azi prieteniile se cladesc pe interese, nu mai exista prietenii adevarate, nu te mai poti baza cu adevarat pe cineva, decat daca exista la mijloc ceva din care cel putin una din parti poate profita. A te increde in cineva in afara de propria persoana poate fi cel mai daunator lucru cu putinta. Motivul pentru care scriu acest randuri este faptul ca m-am tot lasat inselata de diversi “prieteni”, ca am tot crezut ca pot avea alaturi de mine si oameni de care nu ma leaga vreun grad de rudenie. In fiecare din aceste relatii am pus suflet, incredere, am incercat sa le fiu alaturi atat cat am putut, indiferent de situatie. Vice-versa,insa, lucrurile nu au stat intotdeauna la fel. E drept ca, in general, incerc sa ma bazez doar pe fortele proprii si sa nu apelez decat in cazuri extreme la altii. Ori poate cer eu prea mult de la ceilalti. Dar totusi, ce rost mai au prieteniile? De ce incercam sa mai interactionam si sa stabilim relatii apropiate cu niste straini cand stim ca, in general, finalitatea e aceeasi: dezamagire? Poate totul ni se trage de la faptul ca suntem invatati inca de mici ca nu putem trai singuri, ca trebuie sa interactionam tot timpul cu altii si ca trebuie sa fim dependenti de societate.

Tot ce scriu e cat se poate de subiectiv, stiu, dar e blogul meu si am dreptul sa-mi exprim parerea asa cum cred de cuviinta. Nu vreau sa ma port cu manusi atunci cand nu e cazul. Din pacate, tocmai pt faptul ca am zis intotdeauna ce am simtit si ce mi-a trecut prin cap in momentul respectiv, fara s-o iau pe cai ocolite, m-a indepartat de oameni care contau pt mine. Asta mi-e firea si daca nu ma puteti accepta asa defecta cum sunt, atunci ocoliti-ma!

Astept sa ma contraziceti,dar argumentat.