Prietenia – un ideal?

“Un prieten de interes este mai primejdios decat un vrajmas.” – C. A. Rosetti

In ultimele zile am incercat sa rememorez momente placute din lunile ce au trecut. Am "plans razand" amintindu-mi toate nebuniile facute cu oameni la care am ajuns sa tin si pe care ii consider mai mult sau mai putin prieteni. Totusi, nu inteleg cum e posibil ca oameni in care ai ajuns sa ai incredere, pe care-i respecti si de care te simti legat sufleteste, sa te dezamageasca si sa te minta? Ma simt…folosita (ce cuvant mizerabil) de unii dintre ei si mi-e sila de ipocrizia in care acele persoane se scalda. Oare chiar trebuie sa tii garda sus si sa porti o platosa si atunci cand consideri ca esti inconjurat doar de prieteni? Mi-e greu si refuz sa cred ca nu mai putem avea relatii de prietenie sincera, ca nu te mai poti baza cu adevarat pe cineva, decat daca exista la mijloc ceva din care cel putin una din parti poate profita. Poate sunt eu prea sensibila, poate cer prea mult sau poate-s doar idealista.
Cine se regaseste in cele scrise mai sus, ma ofer sa-i furnizez basculanta de cenusa :)) iar cine nu e de acord, sa arunce cu piatra. Am platosa, ati uitat? ;)